Halterofila Roxana Cocoș (cat. 69 kg) a ridicat steagul României până aproape de vârful tavanului arenei londoneze ExCel, completând palmaresul delegației tricolore cu încă o distincție de argint. Dacă trăirile sau previziunile sportivei legitimate la Steaua le-ați citit pe larg în ProSport, azi prima medaliată olimpică din istoria halterelor feminine din România e caracterizată de vocea antrenorului care a urcat-o pe scările performanței. Profesorul Nicolae Nițu are cuvântul.
Domnule Nițu, vă mai amintiți ziua în care a Roxana a intrat pe ușa sălii de antrenament? Ca orice copil, ea era argintul viu, era foarte energică, alerga și o struneam cu greu. Avea doar 7 ani și voia să fie mereu în centrul atenției, să fie cea mai bună, să fie prima în orice domeniu. Eu, ca antrenor și ca sportiv, întotdeauna m-am condus după deviza că trebuie să fii cel mai bun. Și asta i-am insuflat și Roxanei. Mereu le spuneam elevilor mei să le intre în cap: „Noi suntem cei mai buni! Nu locul doi! Nici locul șase! Noi suntem cei mai buni!”. Bine, despre locul doi din Londra, n-am ce să zic, a fost ca un aur.
Au fost mai multe momente dificile sau momente frumoase în toți acești ani? Da, au fost multe momente dificile, e o viață de om, Roxana e ca și fiica mea. Vă dați seama, am fost alături de ea de când avea 7 ani și am făcut și fac tot ceea ce e mai bine pentru ca sportivul Roxana Cocoș să facă performanță și pentru ca omul Roxana Cocoș să se dezvolte cât mai frumos. Pentru că nu poți să storci sportivul, chiar dacă vrei performanță, și să uiți să te gândești la omul respectiv. Am avut grijă să termine și o școală și am avut grijă și de ea, ca persoană. Tocmai de aceea nu are dureri și probleme fizice, fiindcă niciodată nu am forțat-o și am lucrat foarte bine din punct de vedere tehnic. Am găsit o cale de mijloc, pentru a nu exista niciodată o tensiune.
„Nu plânge la eșecuri”
Roxana pare o tipă dură… Cum i-ați creiona portretul? Nu e dură, e destul de independentă, nu e introvertită, e vorbăreață, comunică, dar în acelaști timp și destul de rebelă. În decursul timpului, a învățat să și asculte, pentru că și-a dat seama că e bine să iei în calcul anumite sfaturi dacă vrei să-ți fie bine. Toată lumea a văzut mereu că are stofă, are talent, iar când un sportiv posedă aceste calități, îți sare imediat în ochi.
Nu e o legendă faptul că stați 360 de zile în cantonament. Cum evitați monotonia? Ce vă cere Roxana? Da… Forban, Poiana Brașov, Izvorani… Dar să știtți că nu stăm spre exemplu doar ca urșii la Forban. Mai coborâm și noi la Predeal, la Brașov. Roxana nu-mi cere nimic deosebit, iar monotonia există în orice sport. Sportul de performanță nu e o plăcere niciodată și nici sănătate, fiindcă uzează mult. Trebuie să dai totul la maximum. Și trebuie să trecem peste chestiile astea lumești, că mă plictisesc, că nu am chef. Și eu am doi copii mici: un băiețel de nouă ani și o fetiță de șase ani și mai mult vorbesc cu ei la telefon. O dată plâng, o dată glumim, o dată îi mai văd, dar asta e situația, asta e meseria, eu strâng din dinți și merg mai departe, așa face și ea.
Am văzut la Londra cum se manifestă Roxana după un un succes. Ce face însă după un eșec? Nu se manifestă ca alte fete, nu plânge zgomotos, dar chipul ei transmite durere. Ca să vă dau un exemplu, n-a fost plăcut atunci când la Campionatul Mondial (n.r. – în 2010) a căzut afară din concurs și n-a fost plăcut pentru că ea nu pățea așa ceva. Dar atunci starea a fost cauzată de slăbire…
La ce metode recurge pentru a intra în categorie? Înfometare, dar nu groaznică, și ultima etapă e sauna. Și de asta am și ales categoria 69 de kilograme, cu riscul de a fi pe locul doi pentru că ea era între categorii. Dacă tot insistam să concureze la 63 de kilograme, exista și riscul de accident. Nu poți să slăbești la infinit…
„N-o bat la cap între încercări”
V-am văîut discutând cu Roxana între încercări. Ce-i spuneți în acele secunde? Eu mă uit la finețea mișcării, dar n-o bat la cap, nu trebuie să dau multe amănunte, să-mi zăpăcesc sportivul. Apoi îi spun pe scurt ce trebuie să facă, încerc foarte mult să o temperez, pentru că are dorința de a intra prea repede în concurs, o calmez și nu vreau să vadă că și eu sunt plin de emoție. Dacă m-ar vedea și pe mine că tremur de emoție…
Ce urmează? Un cantonament ușor la Constanța, pe nisipul fin. Argintul de la Londra a fost o realizare incredibilă, ne-a adus o bucurie fantastică, pe care poți să o trăiești poate doar o dată în viață. După concurs, Roxana era montată să meargă în continuare la alt concurs, era încordată la maximum.
256 de kilograme a fost totalul Roxanei în concursul olimpic (113 kg la smuls și 143 kg la aruncat)
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER